Suferinţa, parte din dragostea adevărată…?

                  Cum trece timpul ! Cum trec clipele! Cum trec momentele frumoase ! Cum trec momentele urâte! Cum trece viaţa pe langă noi, fără să    observăm că trece cel mai mare dar pe care Domnul nil oferă. De multe ori ne dorim să fim ca şi cineva, de multe ori imităm persoanele apropiate, de multe ori ascultăm de oameni care şi-au creat în mintea noastră un locuşor şi excludem prin autoimpunere oameni care au gresit, care ne-au facut să suferim. Suferim adesea din cauza cuvintelor , suferim din cauza vorbelor aruncate şi a dorintelor impuse, fără să vedem că greşim , fără să dorim să luptăm. Nu mă exclud pe mine din peisaj, pentru că de multe ori am vrut să fac ca şi alti deşi, eu nu eram aşa. Pe deoparte înteleg imitaţiile, înteleg de ce vrem să fim ca şi cei din jur , pentru că doar aşa suntem acceptaţi, pentru că altfel cel mai bun si singurul prieten va ramâne parintele nostru (tata mama bunica), si datorita faptului  că nu putem trece peste orgoliu, peste lucruri şi să continuăm să ne luptăm, nu lăsăm de la noi  pentru că imaginea noastră îi în joc. Stăm în spate când de fapt ne-am dori să venim în faţă, pentru că nu ne cheamă nimeni şi suntem prea mândri să acceptăm că trebuie să oferim cei mai bun din noi fără ca alţi să ne invite. Nu te vei ridica niciodată la înălţimea dorită câtă vreme încerci să fii altcineva!

                Mi-ar place să cred că viaţa aceasta oferită în dar se poate încadra doar între da şi nu, mi-ar place să pot să fiu şi eu aşa de radical cu propria-mi persoană dar prefer să sufăr decât să il limitez pe Dumnezeu prin decizii impuse. Chiar dacă nu sunt bine, voi fi fără să îmi impun, atunci când Dumnezeu va decide că suferinţa şi-a făcută completă lucrarea de sfinţire. Multe lucruri mi-a furat cel rău, multe lucruri care aparţineau altcuiva, mi le-a furat în clipele cele mai plăcute, m-a păcălit de atâtea ori dar procesul de curăţire, de a deveni  om,  este abia la început,  şi sunt convins că până în ziua veniri sau a momentului hotărât de El pentru a pleca, procesul de desăvârşire va fi complet astfel că o veşnicie să te bucuri în cer. 

Poţi trece prin clipe de binecuvântare şi poti trece prin clipe de tristeţe, de lipsă a entuziasmului , dar sunt momente în care vezi cum cel rău loveşte prin persoane care le iubeşti, prin răspunsuri care chiar dacă în aparenţă le meriţi, te fac să suferi. Săptămâna asta pentru mine a fost aşa: grea din prisma loviturilor care au venit intr-un moment nepotrivit, dar foarte foarte frumoasă din prisma izbândelor. 

Mi-ar place să cred că într-o zi o să ne impunem să iubim indiferent de decizi, indiferent de consecinte, dând la o parte perdeau dorinţelor noastre egoiste şi lăsându-l pe Dumnezeu să îşi facă completă lucrarea… însă nu ştiu dacă se poate asta, pentru că noi defapt suntem altcineva nu suntem noi înşine (ci o imitaţie), ne-am impus să urmăm un tipar , scoatem texte din context, şi creăm acel mediu perfect pentru a ne impune dorinţele noastre care nu au nimic deaface cu Dumnezeu.

Dar dintre toate cele întâmplate săptămâna asta vreau să o spun cu durere că cel rău a reuşit, să îmi fure pe cineva drag foarte drag, într-un moment când aveam nevoie de el (încurajare), si prin acel cineva, mi-a furat şi ceva ce aveam mai preţios!!!! Am partea de vină, că am învăţat să iubesc poate prea tarziu!!O fi târziu, o fi devreme asta las la latitudinea lui Dumnezeu să decidă, totuşi aleg nu sa mă duc mai departe, si să trec peste evenimente ci mă duc înainte lăsându-mă la dispozitia celui ce mi-a schimbat viaţa, fiind deschis la o schimbare după voia SA.

Sţiu că la Domnul toate sunt cu putinţă pentru că El este dragoste şi am învăţat de la Dumnezeu că Dragostea suferă dar nu îşi întoarce spatele, dragostea rabdă, lasă de la ea, dragostea se mânie dar tot ea şi iartă, în dragoste poţi reconcilia totul… o ce greu îi să ai o astfel de dragoste, pentru că o astfel de dragoste se clădeşte doar prin suferinţă…

MOTTO:  SUFERINTA SI FERICIREA FAC PARTE DIN DRAGOSTE… nu evita suferinta caci fericirea singura, nu poate aduce Dragostea.

Atunci când atingi imposibilul …

Fiecare, în viaţa aceasta, vedem cam bicolor… vedem lucruri posibile şi lucruri imposibile , vedem lucruri realizabile şi lucruri nerealizabile. Totusi fiecare dintre noi avem în mintea noastră dorinţa acesta de a atinge imposibilul , de a cauta să “materializăm” imposibilul , să il atingem cu orice preţ.

Ne uităm la marii oameni din societatea prezentă , trecută şi ne transpunem şi pe noi ca posibili oamenii care în viitor vom atinge acel imposibil din viaţa, care ne va face să devenim mari. Tot timpul visăm , tot timpul simţim , tot timpul ne gândim ce bine ar fi dacă …. ne uităm cu jind la cei de pe prima scenă, ne uităm cu ochi bulbucaţi la cei ce sunt în prima filă , cei ce sunt în vârf… însă ceea ce de multe ori refuzăm să vedem este ceea ce este în spatele unui om din vârf … unde sunt alte sute de oameni care formează baza fără de care vârful nu ar exista şi sunt de mii de ori mai importanţi decât acesta.

Începem să “venerăm” să apreciem un om fără să căutăm să întelegem că inainate de toate este un om şi că în spatele acestui om , este un Dumnezeu care formează baza.  Scriem cărţi despre oamenii mari, scriem poezi despre oamenii puternici , scriem interviuri şi articole despre oamenii care ne-au impresionat… ce mă întreb eu este dacă mai avem timp să mai scriem despre Dumnezeul care formează baza şi despre noi inşine.

Mai mult decât atât sunt sigur că ne lăudăm cu astfel de oameni, ne lăudăm cu ce au făcut ei, cu ce sunt ei, autointitulându-ne prieteni lor. Ajungem să ne lăudăm cu Dumnezeul lor, cu credinţa lor , dar uităm să ne laudăm cu credinţa noastră, cu Dumnezeul nostru personal. (Oare de ce? Nu avem?) .

Trăim viaţa lor în viaţa noastră, crezând că astfel vom atinge imposibilul, ne-am poziţionat în modestia noastră falsă în categoria OAMENI OBISNUIŢI, normali, ne-am autolimitat şi nu vedem că tocmai aici este farmecul credinţei în Isus Hristos, care ne postează în categoria oamenilor  “Anormali” oameni care văd prin ochii credinţei imposibilul posibil… crudul adevăr este că imposibilul se atinge atunci când în tot acest tablou te incluzi şi pe tine cu bune, cu rele, cu defecte si cu lucruri minunate, dar si pe Isus Hristos.

M-am uitat la Dumnezeu şi Dumnezeu mi-a spus ce pot fi, şi unde mă vrea , EL a lucrat şi lucreză şi ştiu că misiunea cu mine personal o va finaliza până în ziua veşniciei Lui. Dacă este ceva foarte important de reţinut este că doar atunci poţi atinge imposibilul când incluzi în tabloul dorinţelor tale, pe Dumnezeul Tău Personal, pe Isus Hristos  şi pe tine ca om prin care El să poata lucra… altfel vei ramane acelasi om care va privi cu jind la alţi.

Azi sunt bucuros, pe culmi înalte dar mâine pot fi  jos la pământ, de aceea vreau să îmi amintesc  că ziua de azi mi-a fost încredinţată ca să mă ridic şi să strig, indiferent de starea mea, că MÂNTUITORUL  MEU PERSONAL (Isus Hristos) a făcut imposibilul din viaţa mea … posibil… si acum văd mai clar ca niciodată ce mare , minunat , iubitor, puternic Dumnezeu am!!!!

Azi este Duminică… şi vreau să îţi amintesc că dacă trăieşti este har şi dacă este har înseamnă că Isus te iubeşte şi vrea ca tu împreună cu El să atingi imposibilul din viaţa ta!!!  Azi lauda-te cu Dumnezeul Tău personal, nu cu al altuia…

FACI CE TREBUIE sau FACI CE-ŢI PLACE?

           A trecut ceva vreme de când n-am mai postat ceva pe blog, dar astăzi m-am gândit să fac acest lucru deoarece am pe inimă o întrebare pe care aş dori să v-o adresez şi vouă.

            De mici am fost obişnuiţi să facem ce ne place, să mergem unde ne place, să ne cumpărăm ce ne place, să vorbim cum ne place, însă mi-e teamă că, în ultimii ani, sintagma “ÎMI PLACE SĂ” a devenit un fel de MOTTO al vieţilor noastre. A venit democraţia, a adus cu sine o libertate de exprimare, o libertate de acţiune şi cu această ocazie omul a devenit mai egoist, iar pentru un om egoist fraza “Îmi place să” este literă de lege. Ceea ce uităm noi este că, atunci când vorbim de lumea în care trăim, vorbim de o lume pervertită, o lume în care încet încet privirea noastră este furată de la lucrurile de valoare, dar care “trebuie să” fie făcute, de către lucrurile care “ne plac”, ne încântă şi care, de cele mai multe ori, ne scot în evidenţă pe noi înşine. Oamenii, datorită faptului că fac în mare măsură ceea ce le place, au devenit tot mai indiferenţi unii faţă de alţii şi vor continua să se adâncească în această indiferenţă, căutând confortul propriu.

           Toate acestea se regăsesc şi în atitudinea pe care o avem faţă de Dumnezeu, în felul cum ne raportăm la El deoarece şi pe asta o facem după cum ne place şi nu după cum trebuie. Am înlocuit aşteptările şi dorinţele lui Dumnezeu cu dorinţele noastre, cu plăcerile noastre şi nu-I oferim lui Dumnezeu şi celor din jurul nostru decât ceea ce vrem şi ceea ce ne place.

            Azi enunţăm tot mai des fraze care încep cu “Îmi place să” sau “Nu-mi place să”, ignorând ceea ce avem nevoie; sintagma “TREBUIE SĂ” a dispărut parcă odată cu comunismul.

            Deci întrebarea este următoarea: FACI CE TREBUIE sau FACI CE ÎŢI PLACE?

            Voi da un exemplu, s-ar putea spune, controversat: mersul la biserică.

            Cum ne raportăm la acest lucru? De exemplu, unii pot spune: “dacă nu îmi place cine predică, prefer să stau acasă” sau “azi mă duc la biserică pentru că predică X-ulescu şi îmi place la nebunie!” Am dreptate?

           Toţi spunem că ne place să mergem la biserică, în spatele acestui “îmi place” existând o serie de motivaţii: fie mergem pentru că slujim în cor şi ne place, fie pentru că ne întâlnim cu prietenii, fie pentru că suntem chemaţi să vorbim în faţă, fie ne place o anumită persoană etc. De fapt, toate aceste lucruri conturează un necesar al nostru de împlinire emoţională, pe care nu-l căutăm în Dumnezeu. Un “îmi place să” care nu are nimic de a face cu Dumnezeu.

            DAR CE SE ÎNTÂMPLĂ ATUNCI CÂND PRIETENII NE PĂRĂSESC, CÂND NU MAI SLUJIM ÎN FAŢĂ, CÂND FATA SAU BĂIATUL DE CARE NE PLACE NU NE MAI ACORDĂ ATENŢIE? Nu-i aşa că în lipsa acestor lucruri păleşte şi “îmi place să vin la biserică”?

           Mulţi au încetat să mai frecventeze biserica pentru că ceea ce au avut a fost doar ceva condiţionat de starea lor emoţională, fiind incapabili să găsească un echilibru între “trebuie” şi “îmi place”.

            Sintangma “ÎMI PLACE SĂ” o folosim datorită comodităţii noastre şi a refuzului nostru de a ieşi din zona de confort: casa noastră, curtea noastră, familia noastră, prietenii noştri, binele nostru. Tot ce nu intră în zona noastră de confort nu se regăseşte nici însoţit de “îmi place să”. Niciodată sau foarte rar vom face ceva ce nu ne place, cu excepţie în situaţiile incomode când “trebuie să”, deoarece ceea ce urmează să facem se impune.

            Spre exemplu, cu toţii folosim expresia “Trebuie să merg la lucru”, însă foarte puţini spun “Îmi place să merg la lucru”. De ce? Pentru că aceasta iese din aria noastră de confort… Ne condiţionează existenţa după bunul nostru plac, ne constrânge să facem anumite sacrificii pentru a obţine salariul necesar traiului. Noi, tinerii, deseori spunem: “Îmi place să stau la calculator”, “Îmi place să mă joc”, “Îmi place să stau la soare”, dar foarte rar zicem: “Îmi place să merg la şcoală”. Pe asta o facem fie pentru că ne este impusă de către părinţi, fie pentru că am conştientizat pur şi simplu că “TREBUIE SĂ”.

            Ne place să stăm ore în şir benoclaţi în calculator, fără să avem vreun motiv întemeiat, dar mulţi nu putem nici măcar 10 minute să citim din Scriptură sau să petrecem în rugăciune 5 minute. Interesant… PENTRU MAJORITATEA DINTRE NOI, TOT CE ŢINE DE DUMNEZEU SE AFLĂ ÎN AFARA ARIEI DE CONFORT…

            Întrebare: De ce de fiecare dată punem plăcerea înaintea necesităţii?

            Dacă am învăţat ceva de la Dumnezeu este aceea că ideea “îmi place să” nu va fi niciodată suficientă pentru El, deoarece ea indică spre un lucru efermer şi condiţionat de starea emoţională, pe când “trebuie să” denotă un lucru trasat clar,  statornic, care nu se lasă sucit de senzaţii, ci caută, prin autodisciplină, să-L slujească pe Dumnezeu, indiferent de consecinţe şi obstacole.

           Dacă ne raportăm corect la Dumnezeu, obsevăm că mersul la biserică, cititul din Biblie sau rugăciunea încep, datorită Duhului Sfânt prezent în noi, cu “TREBUIE SĂ”… Dumnezeu vizând adevărata bucurie şi păstrând pentru sfârşit ce-i mai bun, pe când Satan oferă la început, prin capcana plăcerii, un miraj al statorniciei şi împlinirii.

            “TREBUIE SĂ” îl disciplinează pe “ÎMI PLACE SĂ”, pentru ca astfel să te poţi  bucura la final de o statornicie desăvârşită în orice lucru, asemenea lui Dumnezeu.

.Jurnal de calatorie INDIA 2009

 

                                Amintirea acelor zile asa de calduroase naste in mine dorinta de a ma reintoarce la placuta caldura, tinand cont ca acuma la noi temperaturile scad vertiginos … si frigul nu e cel mai placut lucru pentru mine. Asa ca ma trezesc de multe ori visand … visand la lucrurile minunate pe care le-am facut acolo in India in Mai 2009.

Undeva la capatul celalalt al lumii mi-a ramas o buna parte din inima mea … Ma gandesc adesea la copii din orfelinatele Agape unde am lucrat timp de 3 saptamani si ma bucur sa stiu ca acum s-au mai adaugat inca 4 copii la cei 21 pe care i-am cunoscut eu.

Viata acelor copii a avut un impact foarte mare in viata mea. M-au impresionat atat prin trecutul de multe ori tragic al acestor micuti dar mai mult miracolul vietilor lor transformate si pasiunea cu care ei, doar niste copii fara studii teologice mergeau plini de ravna evangheliei pacii la fosti lor vecini din mahala si la rudele, colegii si prietenii lor.  Sunt niste copii ce au invatat sa fie harnici si disciplinati in ciuda culturii in care traiesc.  Inca e un exemplu pentru mine modul in care acesti copii lucrau cot la cot cu noi cei mari cand era cazu – erau mereu gata sa slujeasca- cei mari ii ajutau pe cei mici atat la teme sau sa manace sa le spele si lor hainutele. Nu stiu cati dintre noi am invatat sa fim asa de disciplinati cum erau ei. In fiecare dimineata la 5 se trezesc pentru a alerga si a face sport. Acest lucru e foarte ciudat pentru cultura indiana, majoritatea oamenilor nu sunt implicati in activitati sportive, mai ales cei ce sunt din castele inferioare nici nu isi permit acest lux. Dar acesti copilasi se bucura sa aiba un antrenor de judo dintre misionari din koreea si acest lucru le da posibilitatea de a practica un sport ce ii ajuta la dezvoltarea lor fizica. Majoritatea dintre ei provenind din zone sarace sufera de subnutritie in momentul in care sunt adusi in orfelinat, asa ca sportul e cel mai bun remediu pentru ei. E impresionant sa vezi ce pasionati sunt acesti micuti evanghelisti si cand vine vorba de invatat sau citirea zilnica a cuvantului, sau lectiile biblice zilnice pe care le au. Plin de bucurie, entuziasm si energia necesara sa faca toate aceste lucruri sunt o adevarata priveliste pentru cei ce ii vad.

Ma gandesc totusi cu inima trista gandindu-ma ca nicaieri in toata acea foarte mare tara nu exista centre de tabere asa cum avem noi, dar sunt atat de multi copii ce au nevoie de ele. Inima mea plange pentru asta si ma rog sa pot sa ajung vreodata sa fac ceva in domeniul asta.

Apoi mi se face dor de centrul de pregatire Tineri Pentru Misiune din orasul unde am fost, ei aveau lucrari cu copii din mahala si lucrari de evanghelizare si plantare de biserici pe sate. Totodata ei pregatesc tineri indieni pentru a aduce o schimbare in tara lor.

Ultima saptamana din Mai am petrecut-o in Kalcuta. Un oras plin de catedrale mari ramase de pe vreme ocuparii britanice. Strazi mult mai late decat in nord, dar si mult mai aglomerate. Acelasi trafic infernal tipc regiunii. Si undeva in aglomeratia aceea sunt niste case ale Misionarelor Caritati care ajuta oameni uitati de lume in acest asa de mare vacarn. Oameni fara speranta si framantati de tot felu de boli ocupa sutele de paturi din aceste case. Cativa voluntari si cateva maicute le dau o ingrijire medicala de baza, le pregatesc masa si ii hranesc pe cei ce nu pot sa se descurce singuri. Ajuta la spalat de haine si asternuturi, si fac curat in aceste imense case cu 2-3 nivele si cam 80-100 de paturi pe nivel – intr-o singura camera.  Cata suferinta si cata tristete sta ascunsa in ochii acelor femei si barbati … sau chiar si copii .. disperare … deznadejde… razbunare … manie … sunt doar cateva dintre reactiile ce stau sa explodeze in inima lor.  Au nevoie de Adevaratul Medic ce se atinge de suflet si apoi de trup. Au nevoie de Apa vie si de Painea vieti pentri a avea Viata din Belsug. Pentru a mai putea primi iubire, in ciuda faptului ca nici ei nu se mai suporta uneori pe ei insisi. E trist. Foarte trist.

O tara in care oameni isi fac la propriu zei cu mqainile lor pentru a se inchina lor. O tara cu locuri asa de afectate de saracie. Otara cu o asa varietate de religii si puteri. O tara a culorilor si mirosurilor, a varietatii atat naturale -vegetale si animale – cat si in structuri sociale – credinte – sau  infatisari a oamenilor.

India e o tara pe care sau o iubesti sau o urasti.

Eu am urat-o la inceput – Mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc cu mirosul (gunoaielor) si praful din aerul cald al indiei. Aglomeratia si agitatia zilnica si mai ales cea din timpul noptii. Varietatea intreaga de tantari, furnici si tot felu de altfel de goange ce misuna pe oriunde in patul tau. Nu e neaparat locul sau  mediul cel mai placut. Insa Isus a umblat printre acesti oameni. Isus iubeste acesti oameni.  Si El ne zice sa ne uitam la seceris cat este de mare si cat de mare nevoie de lucratori, si imediat dupa ne trimite sa mergem, sa ne pese de acest seceris si nu doar sa meditam asupra nevoilor ci sa face ceva!

Fie ca Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa facem ceva! Iar acest ceva poate fi foarte specific pentru fiecare dintre noi. Fie te rogi, fie daruiesti … sau chiar mergi tu insuti in aceasta tara ce are nevoie sa auda Adevarul!

                                                              CLAUDIA- T.P.M. MEDIAS

P.S.Filmuletul urmator va prezinta realizarile unei echipe de misionari din cadrul TPM -Medias din India 2009… pentru cei ce doresc sa sustina pe viitor astfel de proiecte sau sa se implice in orice fel, financiar , in rugaciune sau chiar fizic luati legatura cu mine 0754037629 ALIN POP sau un comment pe blog.

GOD BLESS ALL THE PEOPLE THAT SPREAD THE WORD OF GOD IN THE WORLD!!!

Ce zici … merită şi Dumnezeu o şansă?

                 În lumea aceasta plină de egoism, răutate şi nedreptate, în care totul parcă se sfărâmă, în acestă lume în care nimeni nu te înţelege şi simţi că totul se năruie, aş dori să-ţi adresez următoarea întrebare:

                                    MERITĂ ŞI DUMNEZEU O ŞANSĂ?

                Sunt sigur că în viaţa aceasta ai oferit atâtor lucruri o şansă şi la final ai constatat că totul a fost în zadar, că oamenii pot să dezamăgească, că în ceea ce ţi-ai pus încrederea şi nădejdea a pălit, şi simţi acum că totul se năruie datorită suferinţei prin care treci şi că nimic din ceea ce ai zidit nu are vreo valoare… AZI trebuie să mai dai o şansă CUIVA care poate să îţi arate ce poţi fi, cum te poţi schimba !!! Ajunge timpul cât ai oferit încrederea ta lucrurilor palpabile, cât ai oferit inima ta plăcerilor efemere, cât ai oferit mintea ta lucrurilor mizerabile ale acestei lumi. AZI e momentul să îngropi trecutul,  AZI poţi să-I oferi şansa, inima şi încredrea ta Celui ce este veşnic viu şi te cunoaşte întru totul, Celui ce ştie exact prin ce treci şi vede exact unde şi ce poţi fi, Aceluia care cunoaşte toate zilele vieţii tale !!!

                AZI e o zi mai importantă decât toate cele care au trecut, importantă şi preţioasă pentru cele ce vor urma !!!

             Am învăţat personal din ultimele evenimente pe care Dumnezeu le-a îngăduit în viaţa mea că fiecare decizie de azi nu se măsoară în aur şi argint, ci are o greutate ce se măsoară “în veşnicie” !!!

                AZI, decizia ta influenţează viaţa şi veşnicia ta; oferă AZI o şansă Celui ce este MÂNTUITOR şi DOMN !!! ISUS iţi cere azi şi EL o şansă, promiţând că nu te va dezamăgi.

CE ZICI … O SĂ I-O ACORZI?

 

Fiule,

Eu te cunosc de când ai luat fiinţă,

Eu te cunosc de când erai un plod,

Eu ştiu de ce ai trebuinţă,

Eu ştiu când ai nevoie de suport.

Eu ştiu ce am în gând cu tine,

Eu ştiu ce ai putea să fii,

                Te rog, azi uită-te în sus, la MINE

                                Şi drumul îţi voi netezi!

 

Fiule,

Tu, cel ce treci prin suferinţă,

Tu, cel ce ceri să fii iubit,

Tu, cel ce speri la bucurie,

Tu, cel ce ceri ca să fii fericit,

Tu, cel ce speri la înc-o şansă,

Tu, cel ce tragi nădejde de mai bine,

                Nu te uita, te rog, la oameni,

                                Ci uită-te în sus, la MINE!

 

Fiule,

Când ceri iubire-n astă lume… ţi se va spune să aştepţi,

Când ceri răbdare-n lumea asta… să nu crezi că ai s-o primeşti,

Când ceri ca ei să te-nţeleagă… amarnic te vor înşela,

Când ceri o lacrimă să verse… toţi vor pleca din faţa ta.

                Te rog, nu cere de la lume,

                                Ci cere tot din mâna MEA!

 

Fiule,

AZI, vreau o şansă să-ţi arăt ce pot,

AZI, vreau să vin în inimă la tine,

AZI, vreau să-ţi dăruiesc cerul întreg,

AZI, vreau ca să te bizuieşti pe mine,

AZI, vreau să-ţi fiu MÂNTUITOR şi DOMN,

AZI, vreau să-ţi dăruiesc chiar veşnicia,

                O, dac-ai şti cât te iubesc,

                                De când aştept să îţi întorci privirea!

 

“Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte [...].”

Ieremia 1:5

 

CE ZICI … MERITĂ ŞI DUMNEZEU SĂ-I ACORZI O ŞANSĂ?

IN MEMORIAM … DANI COSMA

S-a scurs iar timpul în zadar,

Azi pot să văd … ce ieri eu nu puteam,

Azi văd ce prieten eu puteam să fiu,

Azi văd … dar totul este prea târziu!!!

 

Un gând, o floare, şi-un cuvânt de revedere

O lacrimă pitită pe obraz,

Atât mai este tot ce-a mai rămas

Din tot ce-a fost odată…!!!

 

Nu-ţi spun, adio, frate drag,

Pentru că sţiu cu siguranţă,

Că-n cer, ne vom îmbrăţişa cu drag,

Acolo unde tu ai déjà-o casă.

 

Ştiu că te uiţi acum la noi,

Şi vezi şi lacrimi şi suspine,

Sunt după tine frate DAN

Să ştii că-ai fost, cu noi, în astă lume!!!!!!!

 

Iţi spun cu drag LA REVEDERE,

Iţi spun cu drag NE VOM VEDEA,

Te voi purta în suflet totdeauna

Şi niciodată  nu te voi uita!

                                            pentru cel ce a fost, Prieten, Frate, Vecin,

                                                                         DANI COZMA

       Cu respect     ALIN

Ce ţi-a adus orgoliul ?

                   “Orgoliul se află în noi ca o forţă a răului” Victor Hugo

                  Când vorbesc despre orgoliu, mi se pare că vorbesc despre aproape toţi oamenii, inclusiv eu fac parte din marea ceată a orgolioşilor care împânzesc fie bisericile, fie şcolile, sau alte feluri de manifestări publice şi nu numai. Mulţi dintre noi am definit orgoliul ca stimă de sine, mândria de a fi tu , când de fapt orgoliul este îngâmfare, acea părere mult prea bună despre sine. Nu ştiu cine şi cum a definit orgoliul în viaţa lui, dar dacă privesc în trecut eu l-aş defini ca fiind acea parte care nu doreşte să ştie adevărul despre sine, nu îl interesează nimic din ceea ce se intersectează cu standardele fixate de eul meu, acel lucru care nu doreşte schimbare.

                            Orgoliul în formă generală înseamnă îngâmfare,însă fiecare dintre noi posedă un orgoliu care odată manifestat se poate defini în diferite forme în funcţie de ce iţi aduce sau care sunt urmările manifestării lui. După ce am stat şi am analizat personal mai multe evenimente care s-au întâmplat atât în jurul meu cât şi în mediul personal am putut creiona într-un mod simplu mai multe „tipuri” de orgolii în funcţie de efectele manifestării lui.                       

                      Primul tip este orgoliul care aduce singurătatea. Se manifestă în noi prin faptul că totdeauna vom zice: vina mea este mai mică decât vina lui, eu sunt mai nevinovat decât el, sau eu am suferit mai mult ca şi el sau ea. Sesizaţi cum orgoliul încercă să izoleze persoana sa de alţii, încercă să identifice persoana numai cu ea însăşi , un fel de NIMENI NU ESTE CA MINE, ceea ce treptat duce la izolare totală , la depresie şi alte asemenea manifestări.

                              Al doilea tip este orgoliul care aduce justificări şi dreptăţi false. Niciodată acţiunile tale nu vor fi mai justificate ca atunci când orgoliul tău iţi dă impulsul că ai dreptate. Multe decizii în viaţă le luăm din cauza orgoliului refuzând cu egoism să iertăm , mai ales dacă am fost victime, totdeauna noi mai avem o şansă însă ceilalţi de lângă noi nu, tot timpul planurile noastre vor fi puse înaintea interesului colectiv şi uite aşa pierdem în viaţă decizii importante pe care în mod „justificat” le considerăm la momentul x mai mult decât drepte.

                               Al treilea tip de orgoliu pe care l-am extras este acela care aduce standarde false în viaţă. Foarte periculos acest tip de orgoliu . Acesta creează în mintea noastră un tipar al băiatului sau fetei perfecte, al persoanei cu care dorim să comunicăm, a felului în care să ne comportăm şi niciodată nu vom renunţa ca nu cumva, acest orgoliu să fie pătat; nu vrem mai puţin, ne dorim tot timpul mai mult. Acest tip de orgoliu ne face ca să scăpăm din mână binecuvântări pe care Dumnezeu le are pentru noi.

                            Al patrulea tip de orgoliu este acela care aduce încăpăţânare. Este ceva în om care nu vrea să renunţe la dreptatea care aparent şi-a creat-o, la standarde false, la lucruri considerate importante. De obicei acest tip de orgoliu ne face să uităm că avem defecte, iar cuvântul RENUNŢARE nici nu se află în discuţie în momentul când aceste orgoliu loveşte. Din păcate acesta este unul dintre cele mai răspândite efecte ale orgoliului şi care creează de multe ori disensiuni, gâlceavă, certuri infinite şi discuţii interminabile, fără să se ajungă la o concluzie.

                     Al cincilea tip de orgoliu şi ultimul despre care voi vorbi în acest articol este orgoliul care aduce egoism. Nici nu ne putem imagina cât rău face acest orgoliu asupra persoanei şi asupra colectivului în care persoana acesta activează . La scurt timp este părăsită şi nu poate să aibă prieteni de încredere pentru că nu poate să dăruiască. Se zice că orgoliul este o varietate a egoismului. Tot timpul veţi vedea cum oameni se vor centra pe ei, nu in glumă ci foarte serios, oameni care şi-au pierdut o viziune clară asupra vieţii, şi au început să o formeze pe a lor, oameni care şi-au creat o lume a lor, oameni care s-au refugiat în muncă datorită unor întâmplări, oameni cu care comunici greu şi simţi răceala în vorbe, în general oameni centraţi pe cuvântul EU, nu cu vorba ci cu fapta, închişi în curtea lor, în confortul lor conservând viaţa.

                          Sunt multe tipuri de orgolii care duc spre diferite manifestări. Se zice astfel “că plângem nenorocirile duşmanilor/prietenilor noştri mai degrabă din orgoliu decât din bunătate spre a-i face să se simtă bine că stăm deasupra lor, dându-le semne de milă”.

                   Se vede, s-a văzut şi se va vedea că orgoliul distruge omul din noi şi ne “transformă” în animale, orgoliul este de fapt agresiune a propriei persoane fără a ţine cont de modalitate sau dreptate. Ne face oameni ai instinctelor si nu oameni ai deciziilor gândite. Din cauza lui pierdem oportunităţi în viaţă deschise de Dumnezeu, din cauza lui de multe ori Îl ignorăm pe însuşi Dumnezeu şi refuzăm să Îi slujim. Odată atinsă coarda sensibilă a orgoliului, ne gândim la plăcerea proprie înainte de raţiune, la ironie decât la seriozitate şi în funcţie de cât de mare este orgoliul începem să criticăm pe cei din jur fără să ne gândim la felul cum o facem .                     

             Acum pune-ţi întrebarea: ”Ţie ce ţi-a adus orgoliul?… singurătate, standarde false, egoism, încăpăţânare? … mie ştiu ce mi-a adus… tu ai realizat?”

IN MISIUNE LA ONCOLOGIE CU PAULA R.

Trăim într-o lume atât de ocupată şi de egoistă  încât cu greu observăm ce se întâmplă in jurul nostru. Trist este că asta se întâmplă şi între creştini unde părerea mea e că timpul ar trebui să fie mai lent decât pentru  ’lume’.  Fiecare din noi ne trăim viaţa după planurile pe care ni le-am făcut, cu visele noastre, cu propriile idealuri, iar când ceva nu merge chiar cum ne-am propus mai facem mici adjustări din drum. Mai renunţăm la câte o pretenţie, poate chiar un principiu de viaţă ca să facem cumva să meargă, să ajungem la capăt, plini de frustrări şi de nemulţumiri. Deci, după cum ziceam : egoişti şi cu privirea înainte (spre Isus spunem). În timp ce noi, oamenii lui Dumnezeu, ne ducem zilele, sunt oameni  care nu prea au avut multe de ales, care nu au avut răsfăţul să decidă ce să facă cu ziua de mâine..care mor înainte de vreme.

                Am ales ca de anul acesta să mă implic în lucrarea cu copiii de la oncologie organizată împreună cu studenţi de la şcoala biblică. Sunt acolo copii de toate vârstele. Mă întrebam ce merit am eu să fiu sănătoasă, iar acei copii din care unii nici nu ştiu să vorbească să treacă prin chinuri şi prin tratamente ce practic le distrug corpul lor firav. N-am niciun merit, niciunul din noi nu avem în faţa lor. Şi totuşi ei nu au de ales : la numai 3 ani unii dintre ei trebuie să înveţe să-şi poarte perfuziile după ei, să se joace în aşa fel încât să nu-şi distrugă bandajele. Noi studenţii mergem să îi vizităm o dată pe saptămană, când timp de 2 ore ne jucăm împreună cu ei, îi lăsăm să coloreze, povestim cu ei şi chiar avem pregătite istorioare biblice. Ce mi-a adus împlinire în timpul petrecut cu ei acolo a fost bucuria lor chiar în mijlocul durerilor. Sunt bucuroşi când ne văd deşi trec prin dureri şi sunt fericiţi de ceea ce facem cu ei. Ei nu sunt nervoşi că planurile nu le-au ieşit cum şi-au dorit. Nu dau vina pe Dumnezeu şi nu renunţă la copilărie doar pentru că nu mai au mult de trăit. Ei trăiesc cu adevărat fiecare clipă pe care o mai au. Când sunt acolo părinţi, încercăm să vorbim cu ei ca să îi mai încurajăm. E greu să vezi durerea din ochii părinţilor neputincioşi. Le mai spunem despre Dumnezeu, Singurul care poate face ceva şi care are o inimă deschisă înspre rugăciunile oamenilor. Pe unii dintre ei îi vedem a doua oară, pe alţii doar o dată, dar ce putem spera e că ceea ce le-am spus va aduce rod într-o  zi.

                Fără să vrei îţi vine în minte întrebări : dar dacă Dumnezeu poate vindeca, atunci de ce mai îngăduie atâta suferinţă? De ce să sufere acei copii? Cu ce au păcătuit ei? De ce unii trebuie să moară?…Uneori e vorba de încercare pentru a creşte ceva mai măreţ, alteori e vorba de mântuire pentru cei ce nu îl cunosc pe Dumnezeu, iar uneori din nefericire e păcatul care vine prin părinţi. Da, aşa e! Părinţi care au ales să trăiască fără Dumnezeu şi au adus asupra lor blestemele păcatului deschizând larg uşa diavolului pentru durere.  Nu poţi da mâna cu diavolul şi el sa nu se lipească de tine…Trist este că acei copii suferă pentru greşelile lor.

                Ce facem noi acolo nu e altceva decât să le spunem copiilor despre Dumnezeu, să le arătăm dragostea care poate nu toţi o primesc  şi să întoarcem ochii părinţilor înspre Cel care poate vindeca. Pentru cei care deja îl cunosc pe Dumnezeu încercăm să îi încurajăm şi să ne rugăm împreună cu ei.

                Nu vreau ca articolul acesta să fie doar o simplă constatare ci să ne ajute să ne apropiem mai mult de Isus, să ne revizuim atitudinea inimii înaintea lui Dumnezeu, cum ne folosim timpul, ce decizii luăm, pentru cine trăim, cum trăim şi cel mai mult CE LĂSĂM ÎN URMĂ. Să înţelegem ce multe binecuvântări avem şi să aflăm cum le putem lăsa şi altora. Viaţa noastră e moştenirea care o lăsăm copiilor noştri (că îi avem sau nu în momentul de faţă), nu lucrurile materiale, iar fiecare faptă a noastră şi fiecare cuvânt va avea un ecou în veşnicie. Deci : ce moştenire vrei să laşi copiilor tăi?

EVREI 12 vers 12-13: “Întăriţi-vă dar mînile obosite şi genunchii slăbănogiţi;croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat”.

                                     ARTICOL REALIZAT DE PAULA.R                               

CE ESTE VIAŢA PENTRU TINE ŞI CE CERI DE LA EA?

“Viata este ceea ce ti se intampla in timp ce esti ocupat sa faci alte planuri”. – John Lennon

 “Doar viaţa pe care o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie traită”. – Albert Einstein

 

   O întrebare destul de ciudată  dar la care mulţi au răspuns în primul rând sănătate sub pretextul că apoi le ai pe toate !!!! Insă ma uit zi de zi în jurul meu şi observ o lume perfect sănătoasă (fizic ) cum fuge, agitaţia zilnică parcă devenind confortul nostru, iar pentru a uita de noi intrăm zi de zi în acest joc  al agitaţiei, care la scurt timp ne face să credem că pentru ai face faţă întradevăr, nu avem nevoie altceva decât sănătate. Iată primul miraj al vieţii trăite fără un scop precis.

Mai multă lume crede că de la viaţa trebuie să iţi doreşti/să ceri  mai mulţi bani, mai multă fericire, mai multă împlinire şi plăcere ca şi cum bani ar aduce implicit aceea fericire unică , aceea împlinire şi plăcere în viaţă. Din păcate s-a demonstrat că un bogat plânge mai mult decât unul sărac şi are mult mai multe griji în viaţă şi fericirea il ocoleşte. Iată de unde vin depresile, sinuciderile şi alte asemenea gesturi extreme.

Mai este şi o altă categorie, care cred,  că trebuie să ceri de la viaţă  o maşină, o casă, un soţ, o soţie , un job perfect un loc unde sa te retragi când doreşti intimitate, un fel de conservare a vieţii într-un confort plăcut!!! Insă  şi aceste lucruri luate individual  pe termen lung s-a demonstrat ca nu aduc aceea împlinire pe care omul o caută. Mă uit cu dezamăgire zi de zi la sălile de tribunal , la sectiile de politie care sunt pline cu oameni care au cerut de la viaţă doar atât !!! şi au fugit cu orice preţ pentru a le avea, în final rămânînd doar un gust amar.

Şi totuş întrebarea  rămâne … Suflete ce ceri de la viaţă?

Primul lucru pe care ar trebui, să-l definim în mintea noastră ,este următorul, ce este viaţa şi de la cine cerem ce  cerem !!!

În opinia mea , viaţa nu este o aglomeraţie de întâmplării sau coincidenţe, peste care omul să trecă în fugă , ci toate sunt parte din personalitatea şi dorinţele ascunse ale minţii , sunt acele alegeri ascunse ale fiinţei  noastre.

Totdeauna voi privi spre Biblie , spre cartea care ma făcut să înteleg viaţa altfel, şi observ cu stupoare că viaţa este definită ca fiind cineva , adică ISUS, şi ISUS aşteptă ca înainte de cerinţe , de pretenţii , de plăcere, să  încerc să descopăr şi să înţeleg că viaţa nu reprezintă  doar lucrurile enunţate anterior , respectiv, sănătate fericire, confort, împlinire, soţ , soţie , masină, casă, job, care luate individual nu au valoare, ci este acel element care separat si independent de cele enumerate mai sus iţi oferă pace, linişte şi aceea completare perfectă, lipsită de egoism şi individualism.

UNEORI SIMT că  viaţa reprezintă  aceea linie, care merge paralel cu toate dorintele şi cerinţele mele personale, cu aşteptările mele egoiste şi visele mele ireale, constatând că viaţa este absenţa eului meu şi al tău din peisaj. Întradevăr cu anii şi cu diferitele experiente prin care treci constaţi că adevarata viaţa (ISUS) se întâlneşte cu tine şi cu mine, doar atunci cand m-am desbrăcat de toate acestea (in rest rămâne o linie pararelă), pentru că viaţa (ISUS) are o singura cerinţă capitală: să fie prioritatea numărul unu , pentru ca numai astfel, eu, individul ,alin pop,  voi trăi cu adevărat, viaţa reprezentând acel dar  care trebuie dăruit  pentru ca să poată fi trăit.

PENTRU TINE CE ESTE VIAŢA ? Si după ce raspunzi la această întrebare uitate dupa ce fugi  zilnic şi o să înţelegi  ce ceri de la viaţă, şi o să-ţi dai seama de ce împlinirea lipseşte , trăirea este aşa cum este , bucuria s-a sfârşit şi parcă agitaţia şi singurătatea îţi cuprinde  toată fiinţa!!!!!!!!!

                M-am gândit mult să scriu sau să nu scriu acest articol, dar cred ca acest tip de întrebări care nu sunt nici aleatorii şi nu sunt nici o capcană, ci sunt o întrebării care în special pe noi tinerii ar trebui să ne preocupe tot mai mult, pentru că noi suntem primii care ne taxăm dur prin faptul că spunem : Şi ce am făcut în viaţă ? sau,  uite au trecut atâţia ani şi parcă viaţa a trecut fără să fac nimic. Sună familiar acest gen de concluzii?

 Mă gândesc oare aceste concluzii să nu vină tocmai din lipsa vieţii (ISUS) din inima şi sufletul nostru? Să nu vină oare dintr-o alergare greşită după tot felul de vise şi iluzi din mintea noastră , neglijându-ne pe noi înşine şi sufletul nostru?UITA-TE CU ATENŢIE dacă nu cumva viaţa ta nu este prea plină de tine si adevarata viaţa (Isus ) nu mai are loc …

Gandeşte-te puţin … ce este viaţa pentru tine şi ce ceri de la ea?

TU CUM IEI DECIZIILE ÎN VIAŢĂ ?

Te-ai gândit vreodată că fiecare decizie pe care o iei, influenţează următoarea decizie? Şi implicit viitorul?

În viaţa aceasta fugim zi de zi prin aglomeraţia urbană în care ne aflam majoritatea şi observăm că la fiecare pas facem o alegere, luăm o decizie. În fiecare dimineată te trezeşti şi decizi cu ce să te îmbraci, alegi ce să mănânci, decizi traseul zilei respective, astfel automat viitorul tău din acea zi este pecetluit în acea formă. O serie de decizii ne aduce adolescenţa, când trebuie să alegem liceul, apoi facultatea, toate acestea influenţând într-o proporţie foarte mare serviciul pe care îl vom avea. Observăm că fiecare decizie influenţează următoarea decizie şi viitorul nostru de scurtă sau lungă durată.

     Dar dincolo de toate acestea oare ne gândim la responsabilitatea pe care o avem în momentul luării unei decizii? În momentul in care facem o alegere? Se zice astfel că, ceea ce facem în viaţă are ecou în eternitate, adică decizia de azi îţi poate decide chiar însăşi existenţa ta , chiar viaţa întregă. Ultima decizie pe care ai luat-o, te-ai gândit puţin la ea? Ai „rumegat-o” suficient ca să vezi daca este bună sau nu? Sau ai luat-o în funcţie de ce îţi place şi ce nu, uitând să pui în calcul nevoia celuilalt sau chiar a ta?

Doi oameni au mers odată invitaţi fiind la o masă, la o doamnă din biserică. Aceasta într-o forma politicoasă îi aşează la masă şi curând aduce felul întâi, supă de zarzavaturi. Umple două farfurii pline şi le dă celor doi musafiri. După plecarea acesteia din cameră unul dintre aceştia, după ce se uită la farfuria cu supă câteva secunde şi o miroase, zice către celalalt pe un ton categoric: SUPA ASTA NU ESTE BUNĂ!!!!!! şi refuză să mai mănânce. Celălalt nu răspunde nimic şi mănâcă pe nerăsuflate aceeaşi supă. După ce termină, cel care a zis că supa nu este bună, îi repetă acelaşi lucru, la care acesta răspunde cu o întrebare: NU ESTE BUNĂ SAU NU-ŢI PLACE ŢIE?

Cam aşa funcţionăm şi noi în viaţa, deciziile le luăm, fie în functie de ce ne place si ce nu, fără să căutăm gustul sau miezul, socotind că acel lucru este rău sau bun fără a vedea esenţa doar aparenţa, fie în funcţie de sentimentele pe care le avem faţă de un lucru sau persoană, retezând astfel din faşă orice speranţă, închizînd totul în sfera plăcerilor şi aşteptărilor noastre egoiste şi apoi tragem ani buni sau poate chiar o viaţă întregă consecinţele acestor decizii pripite.

Decizia de care mă bucur cel mai mult în viaţă este decizia de a-L alege ca Domn şi Mântuitor pe Isus Hristos, şi stiu şi cred că acestă decizie influenţează veşnicia mea, dar până atunci sunt zeci de mii de decizii pe care le fac, bune sau rele, înţelepte sau mai puţin înţelepte, dar în toate situaţiile am observat că sunt consecinţe, în funcţie de alegerea făcută.

Eu am DECIS să analizez mai bine următoarele decizii din viaţă pe care le voi face şi când se aduce o propunere să analizez atent orice detaliu, indiferent de ce îmi place sau ce nu, sau ce sentiment am faţă de un lucru.

TU CUM IEI DECIZIILE ÎN VIAŢĂ?